Sunetul muzicii domina incaperea odata cuprinsa de liniste. Degetele mele ating usor clapele pianului pana la sfarsitul melodiei. Ma uit in jurul meu. Sunt intr-o camera simpla, unde instrumentul masiv si un scaun sunt singurele lucruri prezente. Peretii sunt de o culoare pe care eu nu o pot distinge. Mama mi-a spus odata ca sunt un verde pal, dar nu am cum sa stiu pentru ca eu nu vad culorile. Eu pot sa vad doar in alb si negru. Privesc inca odata pianul. Clapele de un alb sau negru lucios nu mi-au dat niciodata ocazia sa ma intreb ce culoare sunt. Ele au fost singurul lucru de care am fost sigura, de care nu am intrebat.
Ma ridic de pe scaun, ies din camera si cobor scarile. Astazi vreau sa merg afara. Astazi este ziua unei prietene dragi. Vreau sa ii cumpar ceva. Mi s-a spus ca florile rosii sunt cele mai frumoase asa ca stiu deja ce sa ii iau.
Odata ajunsa la florarie ma uit in jur, incercand sa imi dau seama care trandafiri sunt cei pe care ii caut. Fara rezultat insa. Va trebui sa o intreb pe domnisoara care se ocupa de acest magazin.
-Scuzati-ma...Aveti cumva trandafiri rosii?
Imi raspunde amabil.
-Binenteles ca am. Nu i-ai vazut?
- Ba da, dar nu stiu ce culoare sunt. Eu nu pot vedea culorile.
Se uita la mine cu mila in ochi asa cum fac majoritatea persoanelor si ia cu grija dintr-o vaza inalta un trandafir.
-Cati ani ai?
-9 ani. ii raspund
Imi da floarea si imi spune ca nu trebuie sa platesc.
-Sigur este rosu?
-Sigur.
Ma uit la floarea din mainile mele. Spinii ce o protejau odata au fost scosi pentru a lasa lumea sa atinga un strop de perfectiune.
Ma indrept spre casa. Imi fac drum intr-o lume fara culori care pentru altii este un spectacol pe gratis plin de minunatii pe care ei nici nu le observa. Nici nu stiu cat de pretioase pot fi aceste lucruri pentru ei. Masinile par sa aiba atat de multe nuante la fel ca si oamenii. Domnul care vinde ziare, batranul care joaca table, studentul mereu in intarziere, doamna cu servieta de piele si costum rafinat sau fata care vorbeste la telefon. Toate aceste persoane pot fi o nuanta.
Semaforul isi schimba culoarea. Trebuie sa traversez aici, dar nu stiu in ce moment. Unii stau, altii trec. As vrea sa intreb pe cineva dar pare ca nimanui nu-i pasa. Toti au problemele lor. Decid sa trec si eu strada, insa imi dau seama ca am facut alegerea gresita exact in momentul in care nu mai pot da inapoi. Exact in momentul in care am simtit o lovitura puternica si o durere imensa in tot corpul. Doar in acel moment tuturor le-a pasat. Aud lumea cum tipa dupa ajutor, altii cheama o ambulanta. Vad langa mine, printre bucatile de geam spart, trandafirul meu pretios. Acel strop de perfectiune a fost distrus cat ai clipi. Simt ceva cald, un lichid cald. Imi dau seama ca este sange. Sangele meu. Am murit.
Tema la romana...Enjoy :D
Ma ridic de pe scaun, ies din camera si cobor scarile. Astazi vreau sa merg afara. Astazi este ziua unei prietene dragi. Vreau sa ii cumpar ceva. Mi s-a spus ca florile rosii sunt cele mai frumoase asa ca stiu deja ce sa ii iau.
Odata ajunsa la florarie ma uit in jur, incercand sa imi dau seama care trandafiri sunt cei pe care ii caut. Fara rezultat insa. Va trebui sa o intreb pe domnisoara care se ocupa de acest magazin.
-Scuzati-ma...Aveti cumva trandafiri rosii?
Imi raspunde amabil.
-Binenteles ca am. Nu i-ai vazut?
- Ba da, dar nu stiu ce culoare sunt. Eu nu pot vedea culorile.
Se uita la mine cu mila in ochi asa cum fac majoritatea persoanelor si ia cu grija dintr-o vaza inalta un trandafir.
-Cati ani ai?
-9 ani. ii raspund
Imi da floarea si imi spune ca nu trebuie sa platesc.
-Sigur este rosu?
-Sigur.
Ma uit la floarea din mainile mele. Spinii ce o protejau odata au fost scosi pentru a lasa lumea sa atinga un strop de perfectiune.
Ma indrept spre casa. Imi fac drum intr-o lume fara culori care pentru altii este un spectacol pe gratis plin de minunatii pe care ei nici nu le observa. Nici nu stiu cat de pretioase pot fi aceste lucruri pentru ei. Masinile par sa aiba atat de multe nuante la fel ca si oamenii. Domnul care vinde ziare, batranul care joaca table, studentul mereu in intarziere, doamna cu servieta de piele si costum rafinat sau fata care vorbeste la telefon. Toate aceste persoane pot fi o nuanta.
Semaforul isi schimba culoarea. Trebuie sa traversez aici, dar nu stiu in ce moment. Unii stau, altii trec. As vrea sa intreb pe cineva dar pare ca nimanui nu-i pasa. Toti au problemele lor. Decid sa trec si eu strada, insa imi dau seama ca am facut alegerea gresita exact in momentul in care nu mai pot da inapoi. Exact in momentul in care am simtit o lovitura puternica si o durere imensa in tot corpul. Doar in acel moment tuturor le-a pasat. Aud lumea cum tipa dupa ajutor, altii cheama o ambulanta. Vad langa mine, printre bucatile de geam spart, trandafirul meu pretios. Acel strop de perfectiune a fost distrus cat ai clipi. Simt ceva cald, un lichid cald. Imi dau seama ca este sange. Sangele meu. Am murit.
Tema la romana...Enjoy :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu